De ce sa ii dau copilul?

Mi-a venit in minte acest subiect dupa cateva discutii intre amici si numeroasele sedinte pe care le-am avut cu clientii mei de-a lungul anilor.

Nu de mult, un prieten imi povestea ca nu-si poate vedea copilul din cauza ca mama acestuia nu este de acord. Pus pe ganduri, se tot intreba cum sa schimbe asta si, din pacate, nu e un caz singular. Intalnesti la tot pasul mame care, din varii motive, refuza prezenta tatalui in viata copilului lor. Nu fac referire la tatii agresivi, violenti sau nepasatori, ci la cei care sunt preocupati de copiii lor si care isi doresc cu adevarat sa faca parte din viata minunii pe care le-a daruit-o femeia care, probabil, i-a iubit.

Indiferent de motivele care stau in spatele problemei despre care discutam (“De ce sa ii dau copilul?”), cel mai corect este sa ne potolim orgoliile si sa recunoastem ca in spatele acestei probleme sta nesiguranta, frica, furia.

Nesiguranta legata de posibila alegere pe care o va face copilul la un moment dat si in jurul careia se invarte mereu intrebarea: “Daca vrea sa ramana la el?”.

Este vorba despre frica de a ramane singura sau de a fi judecata de societate – “Ce fel de mama esti tu, daca propriul copil isi alege tatal in defavoarea ta?”.

Este despre furie si razbunare, atunci cand unele femei se folosesc de micile fiinte carora le-au dat viata pentru a-i produce suferinta barbatului care, la un moment dat, poate le-a facut la randul sau sa sufere.

Toate aceste emotii sunt legate de umanitate, de a fi om!

Suntem oameni si de cele mai multe ori ne lasam dusi de valul emotiilor personale. Dar pentru cat timp si in ce scop? Cine are de castigat si cine are de pierdut?

Eu sunt de parere ca toti cei implicati au de pierdut. De ce?

Mama va ramane cu emotiile negative care sustin acest comportament si, mai mult, ii vor afecta in timp sanatatea fizica si mentala.

Tatal va ramane cu frustrarea si cu dorinta de a se lupta pentru copilul sau. La fel ca in primul caz, aceste emotii ii vor afecta si lui viata.

Dar, cred eu, cel mai important este copilul. Copilul care nu a fost produs de doua eprubete sau de o eprubeta si un ovul (a se intelege metafora). Copilului ii este refuzata o parte importanta din el insusi – jumatate din viata lui, cea pe care i-a oferit-o tatal sau. La nivel subliminal va invata sa isi urasca, desconsidere sau – in cel mai bun caz – sa isi trateze cu indiferenta tatal.

Cine este acest copil? El este jumatate mama lui si jumatate tatal lui, fie ca ne place sau nu. Si daca imi urasc tatal (sau mama – mai sunt si astfel de cazuri, dar mult mai rare), ce urasc eu de fapt? Jumatate din mine!

Daca imi desconsider tatal, desconsider jumatate din fiinta mea.

Daca imi tratez tatal cu indiferenta, implicit imi e indiferenta jumatatea din mine pe care o am de la el.

Sunt mama si am trecut prin emotii asemanatoare. Mi-a fost frica sa nu fiu parasita de copii si acestia sa mearga la tatal lor. Am fost furioasa! Furioasa pe mine, pe el, pe intreaga lume. Insa, Universul m-a vegheat si sansa a facut sa imi stapanesc emotiile negative, pornind un procesc indelungat si anevoios de iertare.

Un proces din care am invatat, cu greu, cu pauze, suisuri si coborasuri, sa ma iert in primul rand pe mine, apoi sa iert ce este de iertat la ceilalti. A durat ani si nu a fost usor. Poate ca nici acum nu am vindecat totul, dar pot sa spun un lucru: am fost constienta in tot acest timp de tumultul din mine si m-am straduit sa nu il pravalesc asupra celor din jur, mai ales asupra copiilor.

Niciodata nu i-am interzis fostului sot sa isi vada copiii. Niciodata nu le-am interzis sa il viziteze, chiar daca inima imi era cat un purice cand se intorceau de la el fericiti.

Nu e usor si nu e nici o bagheta magica prin care sa realizezi astfel de lucruri intr-o singura zi. Dar ajuta sa intelegi ca un adult sanatos are nevoie, in primul rand de o copilarie sanatoasa. Iar aceasta nu poate fi sanatoasa daca unul dintre parinti este absent.

Copiii vor deveni adulti. Ce fel de adulti doriti sa devina copiii vostri?

Intrebarea corecta ar putea fi: „De ce sa nu ii dau copilul?” 🙂